Astăzi, a fost rândul doamnelor și domnișoarelor din zona Găești, să fie sărbătorite de social-democrații dâmbovițeni. Pentru început, conducerea organizației a luat la pas orașul, pentru a le oferi sărbătoritelor lunii martie flori și felicitări. Ziua a continuat cu un Bal al mărțișorului dedicat social-democratelor din zonă.

„„Balul Mărțișorului”, la care am participat în această seară alături de colegii și prietenii din conducerea organizației județene, a fost dedicat doamnelor și domnișoarelor din organizațiile PSD din zona Găești. Realizările fiecărei organizații au fost posibile grație implicării colegelor noastre, lucru pentru care le mulțumim!
O primăvară exact așa cum v-o doriți!”, scrie președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, pe pagina sa de socializare.
AUTOR: F.S.














