Prima zi din martie s-a grăbit parcă mai abitir decât în oricare alt an. Vremea încă nu poate renunța la februarie, însă mărțișoarele și florile viu colorate ne șoptesc gingașe că primăvara a sosit! Cum, oare, au trecut atât de repede primele două luni din an?

1 Martie vine la pachet cu urări călduroase și cu un articol din seria “Concluzii ale unui eu interior întârziat”, articol menit să însenineze vremea mohorâtă de afară, dar și să treacă în revistă povețele celor două luni din anul ce parcă ieri a început.

*Dorul de oamenii dragi nu vine doar atunci când te simți singur și trist, ci și atunci când ești bucuros și înconjurat de prieteni. Dorul e sentimentul care parcă nu te lasă să fii cu adevărat fericit.

*Când nu mai ai părinți pe Pământ, sărbătorile nu mai miros a cozonaci, ci a ei.

*Realitatea tristă merge păcălită pe rând: când cu somn, când cu citit, ori cu călătorit.

*Bunicii și nepoții au în comun grija constantă pe care o poartă părinții.

*Dacă în sufletul tău este toamnă, calendarul îți arată inutil anotimpul de afară.

*Dragostea se respiră asemeni unui miros îmbietor pe care îți dorești să îl ții captiv în plămâni întreaga viață.

*Murmurul surd al doliului nu trece după doisprezece luni – și poate nici după doisprezece ani.

*Oamenii sunt temători atunci când vrei să le oferi ajutorul, iar lucrul acesta vorbește despre cât de dată peste cap este lumea în care trăim.

*Niciodată nu am vorbit unui prieten fără să-mi vorbesc și mie, de fapt. Fie că i-am spus ceva copilului interior, fie că prin cel de lângă m-am sfătuit și pe mine, întotdeauna am vorbit ca pentru doi.

Închei nu pentru că nu aș mai avea ce să vă spun, ci din dorința de a sumariza cât de acurat pot concluziile ultimelor două luni. Fac apel la primăvară și o rog să fie blândă și bună – așa cum mi-o amintesc încă din copilărie. Fie ca ea să presare peste noi de toate, dar mai ales speranța, nădejdea și convingerea că lucrurile se vor aranja, că bucuriile și tristețile se așează în straturi și că doar ele influențează fertilitatea solului.

Certitudinea că va fi bine, că vom renaște, zâmbetele celor din jur, mirosul proaspăt de cafea, florile, gesturile mici, prietenii, atitudinea potrivită, sprijinul familiei, sănătatea corpului și a minții, cărțile, poveștile celor din jur, mâna caldă a unei surori, glumele unui bunic, toate – și infinit mai multe de același calibru, vă doresc!

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște