Astăzi, la prânz, la microfonul podcastului Avangarda, cu Ionuț Vulpescu, vom afla provocările cu care s-a confruntat Cleopatra Lorințiu, ca autor, jurnalist, realizator de televiziune și diplomat. Cărțile ei s-au scris din viață: a avut întotdeauna un călcâi al lui Ahile, literatura pentru copii, o plăcere nevinovată; dar a scris pentru adulții care știu că „Iubirea nu trece”, că „Există un limpede loc” – lumea și inima noastră, în care ni se permite să greșim și să fim fericiți; că „Vocația căii singuratice” nu e numai unul dintre titlurile sonore semnate de Cleopatra Lorințiu, dar și un fel de a îmbrățișa viața.
A cunoscut succesul dar și anii cenzurii, pentru care nu de puține ori – cinci, mai exact, manuscrisul romanului Abandon i-a fost returnat. Cleopatra Lorințiu crede că viața e prea scurtă și timpul neiertător: de aceea, toate iubirile și întâlnirile cardinale contribuie la destin, cu o condiție: să nu le lași să te schimbe. Iar binecuvântarea vieții Cleopatrei Lorințiu este ca întotdeauna a știut ce are de făcut.
Veți afla culisele filmului dedicat lui Ștefan Augustin Doinaș, pe care Cleopatra Lorințiu l-a făcut în anii 2000, când a și întrevăzut-o pe balerina Irinel Liciu; ne vom întoarce în timp, când poetul Gheorghe Tomozei, prietenul poetului Nichita Stănescu, îi devine soț, și vom afla de ce intersecția acestor biografii e, în felul ei, rostul unei intervenții providențiale. Surpriza acestui podcast pentru lumea culturală va fi povestea care leagă numele lor într-un detaliu șocant, care trădează umanitatea și sursele de inspirație ale operei marilor scriitori Doinaș și Tomozei și ale dansului marii balerine a Operei Române, Irinel Liciu.
AUTOR: F.S.














