Daomnele și domnișoarele vor fi sărbătorite, mâine și la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște. Actorii târgovișteni vor pune-n scenă pentru a marca ziua de 8 martie, spectacolul „Visul unei nopţi de iarnă” , de la ora 19.00, în Sala Mare. Doamnele au intrare gratuită!
„Romantică, plină de lirism și frumusețe a caracterelor, piesa de teatru „Visul unei nopti de iarnă” a fermecat generații la rând. A avut premiera pe scenă în anul 1937, la Teatrul „Comedia” din Bucureşti. A fost ecranizată de două ori: prima dată în 1946, în regia lui Jean Georgescu, şi a doua oară în 1980 (pentru televiziune), în regia lui Dan Necşulea. Visul unei nopţi de iarnă este o poveste de dragoste dintre El (Alexandru) – scriitor de succes, matur, înalt, șarmant și Ea (Doruleț) – tânără, naivă, visătoare, îndrăgostită de el după ce i-a citit toate cărţile. Comedia romantică scrisă în urmă cu peste 70 de ani emoționează și astăzi prin delicatețea și naturalețea personajelor”, destăinuie echipa teatrului târgoviștean.
Bilete:
☎️ 0245.210.046;
✆ WhatsApp: 0799.759.012;
💻 E-mail: [email protected]
🎭 Agenția de bilete a teatrului: Bulevardul Regele Carol I nr. 43
💻www.eventim.ro
AUTOR: F.S.














