You are currently viewing Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu

DNA a anunțat, într-un comunicat de presă, că s-a început urmărirea penală a fostului primar Nicolae Robu și a altor trei funcționari din Primăria Timișoara, acuzați de abuz în serviciu.

În cursul anului 2018, cu încălcarea prevederilor legale, suspecții Robu Nicolae, Ciurariu Emilian-Sorin, Borcsi Gabriela-Violeta și Croitoru Lucreţia, în calitățile menționate mai sus, împreună cu alți funcționari din cadrul primăriei municipiului Timișoara, ar fi emis o autorizație de construire a unui imobil cu nerespectarea condițiilor stipulate în certificatul de urbanism.

Prin emiterea acelei autorizaţii ar fi fost creat un prejudiciu persoanelor vătămate din dosar, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit beneficiarilor imobilului vizat de autorizația de construire”, se precizează în counicat.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:

ROBU NICOLAE, la data faptei primar al municipiului Timișoara,

CIURARIU EMILIAN-SORIN, la data faptei arhitect – șef al municipiului Timișoara,

BORCSI GABRIELA-VIOLETA, la data faptei șef serviciu în cadrul Direcției Generale de Urbanism și Dezvoltare Urbană,

CROITORU LUCREŢIA, la data faptei consilier în cadrul Direcției Generale de Urbanism și Dezvoltare Urbană,

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Editor: I.F.A.