You are currently viewing Elevii, abonații cu profesii intelectuale și studenții, în topul utilizatorilor activi ai serviciilor Bibliotecii Județene din Târgoviște

Elevii, abonații cu profesii intelectuale și studenții, în topul utilizatorilor activi ai serviciilor Bibliotecii Județene din Târgoviște

La finalul celui de-al doilea mandat de management, la Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște, Agnes Erich, a susținut, ieri, o conferință de presă, în care a prezentat situația succintă a activității, pentru perioada 2018 – 2022. Una dintre prioritățile conducerii instituției de cultură a fost menținerea legăturii cu tinerii și, după cum arată cifrele, se pare că demersul a fost unul de succes. Astfel, în ceea ce privește utilizatorii activi ai bibliotecii în această perioadă, se pare că pensionarii au fost detronați de cei care-și „împart podiumul”, elevii, abonații cu profesii intelectuale și studenții.

”Datele au rămas constante, doar în anul 2020 a fost o scădere, de la 10.590 de utilizatori, la 8.279, având în vedere că în 2020 a fost și situația pandemică cu care ne-am confruntat. Ceea ce este îmbucurător, în anul 2021 am avut o creștere la 12.189 de utilizatori, cea mai bună situație pe care am avut-o noi la Biblioteca Județeană, iar în 2022 am revenit la 10 mii –  10.462 de utilizatori. Este o situație bună ceea am înregistrat în privința utilizatorilor activi și ne străduim să păstrăm această situație. După ocupație, pe primul loc se situează elevii. Avem 40000 de utilizatori elevi, este și normal ca aceștia să fie cei mai mulți utilizatori ai noștri, dar ceea ce este îmbucurător pentru noi, pe locul doi se situează profesiile intelectuale, cu 3468 de utilizatori. Este totalul pe această perioadă de cinci ani. Până acum, pensionarii ocupau locul doi, au trecut mai la coadă, pe locul trei fiind studenții, având în vedere că suntem și centru universitar”, a precizat Agnes Erich, managerul bibliotecii.

AUTOR: F.S.