Fiecare zi vine la pachet cu un cumul de experiențe pe care, chiar dacă nu le considerăm pe atât de importante pe cât sunt de fapt, ne formează ca oameni. Despre binecuvântarea liberului arbitru am mai discutat de-a lungul timpului, în numeroase articole pe care le-am scris aici, atât pentru voi, cât și pentru mine.

Cineva mi-a spus acum foarte mult timp că nu ar trebui să stau nici măcar o clipă într-un loc în care nu mă simt iubită. Desigur, cuvintele nu au fost cu exactitate acestea, însă contextul nu mă lasă să reproduc în totalitate sfatul care, cred eu, mă urmărește încă de atunci. Pe parcursul timpului am modelat cât de bine am putut acest îndemn, astfel că astăzi nu iubirea este cea care mă îndeamnă să rămân, ci respectul oamenilor care își doresc cu adevărat să fac parte din viețile lor.

Relațiile, consider eu, ar trebui să fie despre prietenie, despre armonie, despre respect, despre iubire, și nu despre neîncredere, despre trădare, despre egoism sau despre supunere. Viața mi-a demonstrat de foarte multe ori că alegerile pe care le facem au consecințe devastatoare – chiar și cele mai mici dintre ele, iar prin “devastatoare” nu mă refer neapărat la distrugătoare, la nimicitoare, ci la fapte cu un puternic impact în viitor. Și fie că ne marchează din punct de vedere emoțional sau fizic, alegerile au deopotrivă binecuvântarea și blestemul de (pur și simplu) a ne influența.

Vreau să vă vorbesc pe scurt despre una dintre deciziile pe care le-am luat acum mult timp, o alegere rostită cu voce tare într-o zi mohorâtă de ianuarie, păstrată mantră în mintea și în inima mea de mai bine de doisprezece ani. Că am ales sau că am decis, nu contează!..cum vreți voi să îi spuneți, cert este că am hotărât atunci să lupt – oricât de dificil ar fi, oricât de obositor, de înfricoșător sau de mortal. Legându-mă de mine, căci eu sunt cea ale cărei exemple îmi servesc cel mai comod, socot că acest principiu de a lupta a fost adesea adus în discuție. Ceea ce mai observ, însă, este că, din păcăte, unii dintre noi au înțeles că lupta se duce cu sinele, iar așa cum spuneam și mai sus, relațiile, de orice fel, chiar și cu noi înșine, se construiesc departe de războiul interior.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște