You are currently viewing Mai multe razii ale polițiștilor dâmbovițeni s-au soldat cu peste 130 de sancțiuni contravenționale!

Mai multe razii ale polițiștilor dâmbovițeni s-au soldat cu peste 130 de sancțiuni contravenționale!

La data de 11 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, alături de efective de la secțiile de poliție rurală din subordine, au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, combaterea infracționalității și reducerea riscului rutier.

Au fost organizate 11 filtre, fiind legitimate 204 persoane și controlate 167 de autovehicule.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 135 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 36.000 de lei.

Dintre acestea, cele mai multe, 110, au fost pentru nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumul public, iar 19 pentru nerespectarea Legii nr. 61/1991.

Totodată, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.

IPJ DÂMBOVIȚA