You are currently viewing Riscul de avalanșe în Munții Bucegi a fost din nou ridicat la „însemnat”

Riscul de avalanșe în Munții Bucegi a fost din nou ridicat la „însemnat”

După precipitațiile căzute în ultimele zile, în zona montană dâmbovițeană, riscul de avalanșe a fost din nou ridicat la „însemnat”.

Potrivit ANM, la peste 1800 m, pe numeroase pante stratul de zăpadă este mediu stabilizat, iar la suprafața zăpezii se întâlnesc zone cu 10-15 centimetri de zăpadă proaspătă. În zonele de creastă sunt cornișe și plăci de vânt, unele mai vechi, de grosimi variabile și unele mai recente, situate în special pe versanții estici și sudici.

În zonele adăpostite și pe anumite văi sunt troiene și depozite mai însemnate de zăpadă. Pe pantele suficient de înclinate vor fi condiții pentru declanșarea de avalanșe de dimensiuni mici sau medii, izolat și în mod spontan sub acțiunea insolației și a temperaturile în creștere, dar mai ales în condiții de supraîncărcări. În apropierea crestelor va exista riscul ruperii plăcilor de vânt.

La altitudini de sub 1800 m, stratul de zăpadă este înghețat în partea superioară și are dimensiuni reduse. Sub acțiunea insolației și a temperaturilor diurne pozitive de mâine, stratul se va umezi. Vor fi condiţii pentru declanșarea spontană a unor curgeri sau avalanșe, care izolat pot fi și de dimensiuni medii, în special în etajul altitudinal 1600-1800 m, riscul fiind amplificat la supraîncărcări.

AUTOR: F.S.