Două avioane Wizz Air s-au lovit pe pista Aeroportului din Suceava. Aripa unui aeronave a lovit partea din spate a celuilalt aparat de zbor.
Unul dintre avioane, care urma să zboare spre Dortmund, a lovit cu aripa stabilizatorul orizontal al unei alte aeronave Wizz Air, aflată pe platforma aeroportului, în timpul manevrării la sol, potrivit martorilor, mai scrie publicația citată. În urma incidentului, pasagerii cursei Suceava-Dortmund au fost coborâți din aeronavă, iar zborul anulat.
Nu sunt victime în urma acestui incident, însă mai multe persoane au făcut atacuri de panică.
La faţa locului, pe aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava, au sosit reprezentanţii mai multor autorităţi şi încearcă să-şi dea seama cum a fost posibil acest lucru.
Directorul Aeroporului „Ştefan cel Mare” din Suceava, Ioan Măriuţă, a declarat marţi, la Antena 3 CNN, că, în urma incidentului aviatic, cele două aparate de zbor rămân la sol şi urmează să se facă o anchetă.
„Aeronavele rămân la sol, noi urmăm procedurile legale. E posibil să fie o eroare a pilotului sau a celor care au dirijat aeronava„, a precizat Ioan Măriuţă.
Editor: I.F.A.














