Fostul premier, Adrian Năstase, a susținut, ieri, conferința cu tema ”Lecțiile lui Nicolae Titulescu”, la Colegiul Național care poartă numele personalității istorice românești. Evenimentul și-a propus să readucă în atenția publicului opera și memoria marelui om politic şi diplomat român Nicolae Titulescu și să stimuleze interesul pentru personalitatea şi ideologia sa.
După eveniment, președintele Fundației Titulescu a apreciat, într-o postare pe blogul personal, modul în care unitatea de învățământ dâmbovițeană a fost reabilitată și modernizată de administrația locală din Pucioasa.
Mi-a făcut o deosebită plăcere să particip, vineri, la un eveniment organizat de Colegiul national „Nicolae Titulescu”, din Pucioasa, in Dâmbovita.
Colegiul arată extraordinar. A fost modernizat, clasele au instalatiile cele mai moderne, există terenuri de sport, un amfiteatru in aer liber. Se vede actiunea practică si inteligentă a primarului si a colegilor săi, inclusiv a profesorilor din Colegiu. Intâlnirea cu aproximativ 200 de elevi, in aula liceului, m-a bucurat in mod deosebit. Le-am vorbit despre „lectiile lui Titulescu” – ce putem să invătăm din activitatea lui dar si din destinul lui, in egală măsură eroic si dramatic.
Cu acest prilej, Fundaţia Europeană Titulescu a făcut o donaţie consistentă de aproape 100 de volume, repartizate în 12 titluri, despre opera politico-diplomatică a lui Titulescu, editate de fundaţie de-a lungul celor 32 de ani de existenţă și a oferit Colegiului care poartă numele patronului său spiritual o serie de copii după documente importante privind educarea şi formarea lui Nicolae Titulescu: certificat naştere, certificat de absolvire a a clasei a-IV-a a Institutului băieţi J. Javet, cu media generală 9.84, lista premianţilor liceului Carol I pentru anul 1899-1900.
Cu această ocazie, am donat Colegiului câteva zeci de cărti din partea Fundatiei Europene Titulescu si unele copii ale unor documente personale referitoare la viata lui Titulescu. De asemenea, le-am oferit noul album Titulescu, editat de Fundatie.
Probabil că nu stiati, dar numele lui Titulescu a fost dat scolii din Pucioasa in 1935, cănd Titulescu era in viata si incă avea mandatul de ministru al afacerilor străine. Atunci, notabilitătile urbei au venit la Bucuresti, acasă la Titulescu, si l-au intrebat dacă este de acord cu decizia lor, aceea de a da numele său scolii din oras. Titulescu a acceptat si, timp de mai multi ani, a ajutat la finantarea scolii din Pucioasa.
AUTOR: F.S.