Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că luni procesul de verificare a rovinietei în punctele de trecere a frontierei și în punctele de control poate fi îngreunat pentru două ore.
„CNAIR informează utilizatorii rețelei de drumuri și autostrăzi că luni, 20.03.2023, în intervalul orar 12.00 – 14.00, ca urmare a unor activități programate de mentenanță a aplicației interne e-Tarifare2, procesul de verificare a rovinietei în cadrul punctelor de trecere a frontierei și a punctelor de control ACI poate fi îngreunat pentru scurte perioade de timp”, a transmis compania, conform antena3.ro.
Editor: I.F.A.