Aici, cu voi, am învățat să dau frâu liber imaginației, să pun în cuvinte ceea ce îmi doresc, să sper, să (mă) plâng. Voi mi-ați dat voie să fiu eu, să trimit scrisori către Univers, să dramatizez, să mă explic, să mă validez, să mă critic. Nu am ascuns niciodată faptul că articolele săptămânale mi-au încălzit sufletul, mi-au oblojit rănile, m-au făcut să zâmbesc și m-au alinat într-unele dintre cele mai negre perioade din viața mea.

Tot aici v-am spus cu fiecare ocazie că viața mi-a dat și mi-a luat exact după cum am meritat. Și Dumnezeu mi-e martor că mi-a dat și mi-a luat deopotrivă. Karma e un concept în care am crezut întotdeauna, căci încă de când mă știu am înțeles că fiecare acțiune, de oricare natură ar fi ea – fizica sau spirituală, trage după sine o consecință.

Știți cum suntem învățați încă de mici să credem în ceva superior nouă, într-o forță care ne guvernează? Această forță poartă nume diferite în funcție de religia și de credința fiecăruia, însă mereu mi-am imaginat că este, pur și simplu, una și aceeași. Și încă de mică, chiar cu mult timp înainte să discern între bine și rău, mi s-a spus să n-o supăr. Anii au trecut, iar eu am observat că acțiunile mele nu influențeaza doar Forța, ci și pe oamenii din jurul meu. Am învățat treptat că dacă lovesc, doare, că dacă mângâi, alin, că dacă zâmbesc, bucur..și mi-am promis să fac întotdeauna lucrurile astfel încât să nu-i deranjez pe cei de lângă mine, dar nici să nu mânii Forța care, într-o clipită, ar putea să facă din mine totul sau nimic.

Militez în viața de zi cu zi și aici în articole, cu fiecare ocazie pe care o am, pentru bunătate, pentru toleranță, pentru dragoste, pentru bine. Detesc minciuna, răutatea, invidia și trădarea. Așa a fost încă de mică, când, la început, a fost din frică, însă mai apoi a fost din conștientizare. Anii au trecut și sper să ud în fiecare zi rădăcinile acestor principii, să curăț de buruieni nenorocirile care, din când în când, îmi traversează mintea. Să fiu bună! Să nu uit să mulțumesc..

Mulțumesc Forței, fie că-i Dumnezeu, Cer, Univers și vă mulțumesc vouă..că mi-ați oferit șansa de a învăța. Aici, cu voi, am învățat să dau frâu liber imaginației, să pun în cuvinte ceea ce îmi doresc, să sper, să (mă) plâng. Voi mi-ați dat voie să fiu eu, să dramatizez, să mă explic, să mă validez, să mă critic. Nu am ascuns niciodată faptul că articolele săptămânale mi-au încălzit sufletul, mi-au oblojit rănile, m-au făcut să zâmbesc și m-au alinat într-unele dintre cele mai negre perioade din viața mea. Am scris pentru voi mânată de o bucurie aproape maniacală, am redactat de multe ori cu lacrimi în ochi. V-am tratat încă de la început ca pe un jurnal virtual în interiorul căruia m-am destainuit, m-am deschis și căruia nu i-am ferecat niciodată coperțile.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște