You are currently viewing ATENȚIE! BCR nu solicită prin email sau SMS date personale

ATENȚIE! BCR nu solicită prin email sau SMS date personale

Un mesaj fără echivoc a fost transmis de BCR către clienții săi: “ATENȚIE!!! BCR nu solicită prin email sau SMS date personale. În cazul în care primiți un mesaj pe care îl considerați suspect, prin email, SMS, sau WhatsApp, vă rugăm să ne anuntați imediat, la *2227 sau +4021.407.42.00, sau prin intermediul Private Bankerului dedicat.’’

Utilizatori din România, clienți sau nu a unor bănci a cărei identitate vizuală este folosită pentru construirea unor scenarii de atac de tip scam sau phishing, sunt vizați de astfel de mesaje frauduloase, venite prin sms, mail sau aplicații de mesagerie.

Ce trebuie să știți pentru a evita astfel de capcane:

Banca NU cere validarea unor informații prin această metodă și NU transmite clienților e-mail-uri cu link-uri! Dacă ați primit un astfel de mesaj, acesta ar fi primul indiciu că vă aflați în fața unei potențiale tentative de fraudă.
Verificați adresa reală de e-mail de pe care a fost trimis mesajul! Atacatorii pot manipula alias-ul adresei de e-mail pentru a ascunde adresa reală.
Citiți cu atenție textul mesajului, pentru că atacatorii pot face uneori greșeli gramaticale sau de exprimare în limba română, greșeli pe care o astfel de organizație nu le face în mod uzual, în relația cu clienții.
Nu deschideți link-urile sau atașamentele din e-mail, fără a le verifica în prealabil cu o soluție de securitate.
Atunci când aveți suspiciuni, puteți apela banca pentru verificarea transmiterii unei informații pe un canal de comunicare diferit, de exemplu telefonic. Pentru BCR puteți la *2227 să vă asigurați că nu sunteți ținta unei tentativă de fraudă.

Editor: I.F.A.