Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a organizat mai multe competiții adresate tinerilor, cu prilejul Zilei Poliției Române. Concursuri de tir sportiv, minifotbal, tenis de masă, tenis de câmp și conducere defensivă, toate au pus la încercare determinarea participanților, care au primit premii, la final.

Astăzi, la Muzeul Național al Poliției, în prezența prefectului județului, Claudia Gilia și conducerii IPJ Dâmbovița, a avut loc premierea elevilor care au participat la concursul județean de educație rutieră ”Învățăm și ne bucurăm de Ziua Poliției Române”. 72 de copii din 24 de școli dâmbovițene au participat la acest concurs, organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și de către Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.

An de an, la 25 martie, este celebrată ziua Poliţiei Române. Alegerea acestei date este legată de sărbătoarea Bunei Vestiri din calendarul creștin.
AUTOR: F.S.














