Georgiana, Carmen, Octavian și Ionuț, echipajul elicopterului SMURD Constanța și Oana, Loredana, Andrei și Alexandru, echipajul elicopterului SMURD Craiova, sunt salvatorii zilei.
Aceștia sunt piloții, medicii și asistenții care au reușit, contracronometru, să ajute astăzi 3 bebeluși, în prima luptă care le-a fost încredințată, aceea pentru viață.
Prima intervenție a fost a echipajului de la Constanța, misiunea de salvare a presupus preluarea unui nou-născut prematur, în vârstă de trei luni, de la secția de neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța și transportarea, pe cale aeriană, la București.
Imediat după ce a terminat misiunea, elicopterul SMURD Constanța, aflat la cea de-a doua intervenție de acest fel de astăzi, a preluat un bebeluș, în vârstă de o zi, de la Spitalul din Oltenița, iar în urmă cu puțin timp aceștia au aterizat la București, unde un echipaj SMURD a preluat bebelușul și l-a transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.
Tot astăzi, elicopterul SMURD Craiova a preluat un nou-născut, în vârstă de două zile, de la Târgu Jiu, și l-a transportat la Timișoara, de unde a fost preluat de un echipaj SMURD și transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”.
Editor: I.F.A.















