Preşedintele american Joe Biden a fost primit vineri ca un „mare prieten” în Canada în prima sa vizită oficială în această ţară, care a dus la un acord privind imigraţia ilegală, un subiect delicat în prezent între cei doi vecini şi aliaţi.
„Este o mare plăcere să avem aici un mare prieten aici”, a spus premierul canadian Justin Trudeau în deschiderea unei reuniuni bilaterale în clădirea Parlamentului de la Ottawa.
Statele Unite şi Canada, a spus Biden, sunt „două popoare” care au „o singură inimă”. Şi, „în caz de dezacord”, se străduiesc să-şi rezolve problemele „cu prietenie şi bunăvoinţă”.
Washingtonul şi Ottawa vor „lucra împreună pentru a descuraja trecerea ilegală” a frontierei lor comune, un subiect actual foarte dezbătut în sferă politica a ţării gazdă, a spus Biden.
Liderul administraţiei americane a „salutat”, de asemenea, angajamentul Canadei de mări cu 15.000 numărul migranţilor primiţi regulat de pe întreg continentul american.
Editor: I.F.A.














