You are currently viewing Întâlnire cu aromă de cafea, pentru Rotary Club Târgoviște

Întâlnire cu aromă de cafea, pentru Rotary Club Târgoviște

Pentru că un pic de răsfăț nu strică niciodată, iar aroma cafelei  dă întotdeauna naștere unor momente frumoase, Rotary Club Târgoviște a organizat, aseară, întâlnirea echipei într-un cadru informal, o cafenea. Cei prezenți s-au bucurat de o experiență inedită, au putut degusta diverse sortimente de cafea și au văzut cum se prepară cele mai bune băuturi, potrivite oricărui moment al zilei. În acest cadru prietenos au fost sărbătorite și două dintre membrele familiei Rotary.

„Întâlnirea noastră săptămânală a avut loc în această seară într-un cadru diferit, la Juba Coffee din incinta Cub Center Târgoviște. Înconjurați de mireasma cafelei am primit cea mai profesionistă experiență de cafea. Ne-au fost prezenzare diferențele sortimentelor de cafea, dar şi metodele alternative de preparare.

Bineînțeles că o asemenea acțiune nu poate avea loc fără o degustare. Cine oare ar putea rezista să privească, să adulmece, dar să nu guste cafeaua?

Iar pentru că niciodată nu lăsăm lucrurile pe altă dată, în această atmosferă am discutat şi despre proiectele noastre în derulare, ca mai apoi să le sărbătorim pe colegele noastre minunate, pe Gilda Niculescu, pentru ziua de naştere, şi pe Corina Marina Mocanescu, pentru premiul cel mare obținut la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială.

A fost o seară plină de frumos, de bun, de bună dispoziție şi entuziasm.

Le multumim şi le suntem recunoscători echipei Juba Mkuu şi colegului nostru Mirel Fleancu pentru organizarea acestei seri minunate şi pentru toate lucrurile interesante şi bune pe care le-am aflat şi le-am degustat”, scrie Rotary Târgoviște, într-o postare publicată pe pagina de socializare.

AUTOR: F.S.