Miercuri, 29 martie a.c., elicopterul SMURD Târgu Mureș a intervenit pentru salvarea vieții unui nou-născut în vârstă de 9 zile, diagnosticat cu afecțiuni cardiace.
Micuțul a fost preluat de la Cluj-Napoca și transportat aerian la Târgu Mureș, unde a fost predat medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Pe tot parcursul zborului, nou-născutul a fost asistat și monitorizat de o echipă medicală asigurată de UPU-SMURD Mureș.
Alături de micuț, alte 15 persoane au fost salvate, numai ieri, cu ajutorul echipajelor aeromedicale ale elicopterelor SMURD.
Editor: I.F.A.














