You are currently viewing Ediție aniversară, astăzi, la Avangarda

Ediție aniversară, astăzi, la Avangarda

Ediție aniversară, astăzi, la prânz, la podcastul Avangarda, realizat de fostul ministru al culturii, Ionuț Vulpescu. Episodul este ocazionat de celebrarea a 130 de ani de la înființarea primului partid social-democrat în România.

Unul dintre cei care cunosc cel mai bine istoria acestui demers dar și a evoluțiilor ideologice deopotrivă de la stânga și dreapta spectrului politic autohton este profesorul Constantin Buchet, invitatul special al acestei ediții. Profesor în cadrul SNSPA, Membru al Colegiului CNSAS, Secretar al Colegiului (2001-2005, 2006-2012), Președinte al Colegiului (2018-prezent), Constantin Buchet explică ideile de avangardă ale stângii românești, care deseori a fost confiscată pe nedrept de discursul comunist. Despre stânga necomunistă, liberală, stânga Rezistenței, compusă preponderent din țărani și muncitori care au protestat împotriva abuzurilor, dar care au fost urmăriți prin dosare de urmărire informativă, profesorul Buchet consideră că se poate scrie o istorie sinceră și socială necunoscută încă publicului larg. Vom afla de ce România a fost în avangarda politicii social-democrate europene în multe dintre momentele modernității târzii a secolului XX, cum putem recupera figura martirilor stângii românești, Iosif Jumanca și Ion Flueraș, ce este socialismul, apropo de titlul volumului lui Constantin Titel Petrescu și care sunt liderii social-democrați care și-au găsit sfârșitul în temnițele comuniste. Despre fosta Direcție a Poliției de Siguranță, Securitate și culisele Social-Democrației încarcerate, plecând de la titlul unui volum scris de profesorul Constantin Buchet, dar și despre misiunea și proiectele educaționale ale CNSAS, aflați într-un episod despre 130 de ani de politică social-democrată în România al podcastului Avangarda, cu Ionuț Vulpescu.

AUTOR: F.S.