You are currently viewing Centru pentru persoane vârstnice și cantină de ajutor social, într-o clădire din Târgoviște aflată de peste 15 ani „în conservare”

Centru pentru persoane vârstnice și cantină de ajutor social, într-o clădire din Târgoviște aflată de peste 15 ani „în conservare”

Au început lucrările la obiectivul „Amenajarea unui centru social integrat pentru persoane vârstnice și a unei cantine de ajutor social”, în municipiul Târgoviște. Acestea vor fi înființate într-o clădire din oraș, aflată în conservare, în ultimii aproape 20 de ani, situată pe strada Petru Cercel, în zona intersecției cu bulevardul I.C.Brătianu, pe centura municipiului Târgoviște.

În acest fel, o clădire acum neutilizată va beneficia de o investiție substanțiala și va căpăta o destinație concretă, adaptată necesităților de asistență socială din municipiul Târgoviște, precizează primarul târgoviștean, Cristian Stan.

„Am reușit, prin Grupul de Acțiune Locală „Târgoviștea Egalitate de Șanse”, să identificăm o sursă de finanțare și aici vom avea un centru pentru persoane vârstnice și o cantină de ajutor social. După cum vedeți, este vorba de o clădire foarte generoasă, care are o suprafață desfășurată de aproximativ 1600 mp, suprafața totală a terenului este de 2000 mp, care va oferi toate facilitățile necesare pentru aceste tipuri de servicii de asistență socială ce sunt oferite de Direcția de Asistență Socială a administrației locale târgoviștene. Termenul de execuție este anul acesta, deci va trebui să finalizăm această clădire până la finalul anului și (…) o clădire care arăta foarte urât va fi transformată într-un imobil care va contribui la înfrumusețarea și modernizarea acestei zone. Valoarea proiectului este de peste 4 milioane de lei. Este un proiect important (…) discutăm de încă un imobil al Direcției de Asistență Socială, care va realiza transferul Centrului „Sfânta Elena” aflat chiar peste drum de această clădire, la parterul unui bloc”, a precizat Cristian Stan, în cadrul unei conferințe de presă suținute, alături de viceprimarii, Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, de administratorul public, Gabriel Boriga și de directorul Direcției de Asistență Socială, Marcela Iordache.

AUTOR: F.S.