Fostul premier italian Silvio Berlusconi se află la terapie intensivă într-un spital din Milano, a declarat miercuri un membru al anturajului său pentru Reuters.
Silvio Berlusconi se află într-o unitate de chirurgie cardiacă la spitalul San Raffaele din Milano, a precizat această sursă, confirmând informaţii apărute în media italiene.
Potrivit agenţiei de presă ANSA, Berlusconi a fost spitalizat în dimineaţa zilei de miercuri „pentru probleme cardiovasculare”, iar starea lui ar fi „în prezent stabilă”, scrie Agerpres.
Silvio Berlusconi, al cărui partid Forza Italia face parte din coaliţia ce susţine guvernul condus de Giorgia Meloni, şi-a înmulţit în ultimul timp internările în spital, precedenta fiind săptămâna trecută pentru examinări de control.
Editor: I.F.A.














