You are currently viewing LPF a inclus un jucător de la Chindia Târgoviște în echipa ideală a etapei. Apărătorul a fost eroul dâmbovițenilor în deplasarea de la Mioveni

LPF a inclus un jucător de la Chindia Târgoviște în echipa ideală a etapei. Apărătorul a fost eroul dâmbovițenilor în deplasarea de la Mioveni

Liga Profesionistă a inclus un jucător de la Chindia Târgoviște în echipa ideală a etapei. Astfel, apărătorul Tiberiu Căpușă (24 ani), a prins „11-le” rundei a doua de play-off/play-out gândit de reprezentanții LPF.

În disputa dintre CS Mioveni – Chindia Târgoviște (0-1), Tibi Căpușă a fost singurul marcator al jocului. Acesta a adus golul câștigător pentru dâmbovițeni în minutul 52 al întâlnirii. Totodată, Căpușă a fost desemnat și MPV-ul întâlnirii, de către deținătorii drepturilor TV.

„Golul său, primul din ediţia în curs, s-a dovedit a fi unul foarte important, asta deoarece a oprit o serie de șapte meciuri la rând fără victorie pentru Chindia”, este caracterizarea făcută lui Tibi Căpușă de către lpf.ro. 

Echipa ideală a etapei a 2-a din play-off/play-out

Ștefan Târnovanu (FCSB) – Tiberiu Căpușă (Chindia Târgoviște), Raul Silva (CS U Craiova), Igor Armaș (FC Voluntari), Valentin Țicu (Petrolul Ploiești) – Funsho Bamgboye (Rapid București), Lovro Cvek (CFR Cluj), Dragoș Nedelcu (Farul Constanța), Florinel Coman (FCSB) – Virgiliu Postolachi (UTA Arad), Andrea Compagno (FCSB).

Antrenorul etapei: Florin Pârvu (Petrolul Ploiești).

M.I.