Vești bune din partea comunei Dărmănești, Valentin Mihalache. Lucrările de refacere podeț în zona Vadu Neicului, afectată de precipitații au început, cu sprijinul CFR.

„Primăria Dărmănești a sesizat Compania Națională de Căi Ferate, asupra faptului că apa rezultată de la ploile abundente și strânse pe Pârâul Pâscov, nu poate traversa prin vechiul burlan și iată că CFR intervine pentru soluționarea problemei.
Se va realiza un pod cu o lărgime de 3 m.
Investiția este realizată și finanțată în totalitate de Compania Națională de Căi Ferate CFR!”, anunță edilul dâmbovițean.

AUTOR: F.S.














