Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Pătroaia Vale, a fost surprins de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești în timp ce ar fi condus un autoturism, pe raza localității, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
IPJ DÂMBOVIȚA














