Comunitatea din Aninoasa s-a întâlnit ieri, pentru o nouă rundă de dezbateri publice, pe tema unor subiecte de interes din comună. Primarul Vlăduț Niculae a stat de vorbă cu cetățenii prezenți la Viforâta despre proeictele aflate în derulare, la nivel local, dar și despre problemele lor. La această oră, o nouă întâlnire are loc la Aninoasa, la Centrul Cultural, urmând ca de la ora 13.00, locuitorii din Valea Sasului să fie așteptați la Pensiunea Loteia, pentru a se întâlni cu reprezentanții administrației locale.

„Am avut ocazia să prezint proiecția strategiei de dezvoltare a comunei noastre, locuitorilor din Viforâta! Discuția a fost deschisă și interactivă, iar dorința de dialog a celor prezenți a fost la cote înalte.
Oamenii apreciază rezultatele administrative, asigurându-ne de tot sprijinul, dar au venit și cu propuneri sau recomandări care ne fac să înțelegem, din ce în ce mai mult, nevoile reale ale comunității!”, precizează primarul comunei dâmbovițene, Vlăduț Niculae.

AUTOR: F.S.














