You are currently viewing Sfaturile pompierilor, pentru credincioșii catolici, care celebrează Învierea

Sfaturile pompierilor, pentru credincioșii catolici, care celebrează Învierea

În această noapte, credincioșii romano-catolici celebrează Învierea Domnului. Pentru toți cei care participă la slujba prilejuită de această mare sărbătoare, urmând a se întoarce cu lumina acasă, pompierii recomandă să fie atenţi la modul de amplasare a lumânărilor şi candelelor în locuinţe pentru a evita producerea unor incendii.

Iată sfaturile pompierilor, pentru ca acest moment să nu fie umbrit de evenimente nedorite:

-în locuinţă, amplasarea lumânărilor şi a candelelor aprinse se realizează în suporturi care nu pot lua foc, la distanţă de perdele, materiale lemnoase sau electrocasnice, spre exemplu într-o farfurie cu puţină apă;
-în nicio situaţie, nu se lasă lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate, iar lumânările trebuie stinse pe perioada somnului;
-nu se lasă lumânările aprinse sau alte surse de foc la îndemâna copiilor şi trebuie acordată o atenţie sporită persoanelor vârstnice sau altor categorii vulnerabile privind modul de utilizare a lumânărilor sau candelelor aprinse, astfel încât să fie evitate situaţiile în care viaţa sau bunurile pot fi puse în pericol.

Pentru evitarea producerii unor incidente pe timpul slujbelor, pompierii îi sfătuiesc pe preoţi şi enoriaşi să ia următoarele măsuri:

-lumânările sau candelele să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile, pentru prevenirea aprinderii hainelor sau a părului;
-evitarea deplasării cu lumânări aprinse în autovehicule;
-parcarea maşinilor în vecinătatea lăcaşurilor de cult, fără să blocheze căile de acces destinate autospecialelor de pompieri.

Ar putea fi o imagine cu 8 persoane

AUTOR: F.S.