You are currently viewing TITU: A avut loc concursul „Cel mai puternic pompier” – faza pe unitate

TITU: A avut loc concursul „Cel mai puternic pompier” – faza pe unitate

Astăzi, 12 aprilie 2023, la liceul I.C. Vissarion din orașul Titu s-a desfășurat faza pe unitate a concursului „Cel mai puternic pompier”, unde au participat 11 cadre militare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al județului Dâmbovița, dintre care 2 au participat la categoria „+40 ani”, 2 la categoria „30-39 ani” și 7 la categoria „18-29 ani”.                                                  În acest concurs, pompierii militari și-au demonstrat abilitățile în mânuirea accesoriilor, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu un grad ridicat de dificultate.

Concursul a urmărit creșterea capacităților motrice ale pompierilor, prin parcurgerea unor circuite care dezvoltă deprinderile necesare unor tehnici sau manevre specifice.    La finalul compețitiei rezultatele au fost urmatoarele:

La categoria 18 – 29 de ani

Locul I – sld. Iolu Adrian

Locul II – sld. Sărăteanu Andrei

Locul III – sld. Mihăescu Sebastian

 

La categoria 30 – 39 ani

Locul I – plt. adj. Plop Daniel

Locul II – plt. Oncescu Ion

 

La categoria peste 40 de ani

Locul I – plt. adj. Plopeanu Ionel

Felicitari tuturor participanților!