You are currently viewing Numărul utilizatorilor transportului public local din Târgoviște a crescut cu aproape 19.000, în ultimul an

Numărul utilizatorilor transportului public local din Târgoviște a crescut cu aproape 19.000, în ultimul an

Primarul municipiului Târgoviște anunță un nou record de călători pentru transportul public local târgoviștean. Potrivit lui Daniel Stan, numărul lunar de călători, care au utilizat autobuzele primăriei pe raza municipiului Târgoviște, a crescut cu aproape 19.000 (peste 25%). Numărul utilizatorilor a crescut de la 74.346, în luna martie 2022, la 93.298, în luna martie 2023.
„Reamintim faptul că transportul local târgoviștean a cunoscut investiții fără precedent în ultimii 2 ani, iar intervențiile continuă.
În afara proiectului de construire a 3 autogări, de modernizare a stațiilor de călători și a coridoarelor de transport, au fost achiziționate nu mai puțin de 40 de autobuze Mercedes-Benz Citaro Hybrid, iar prin proiectul intitulat „Modernizarea transportului public la nivelul zonei urbane funcționale Târgoviște prin achiziția de autobuze ecologice – etapa I”, se va realiza extinderea transportului public cu autobuze noi, moderne, la întreaga zonă funcțională a municipiului Târgoviște (25 de unități administrativ teritoriale).
Investiția, depusă în cadrul parteneriatului Primăria Târgoviște – Primăria Șotânga, constă în achiziția a:
✅– 21 autobuze electrice de capacitate mare (12 m) dotate;
✅– 21 stații de încărcare lentă pentru autobuze electrice – la autobază;
✅– 7 stații de încărcare rapidă pentru autobuze electrice – pe traseu;
Valoarea investiției este de 68,075,969.07 lei, TVA inclus, este bugetată în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local, iar contractul de finanțare a fost deja semnat”, precizează Cristian Stan.
AUTOR: F.S.