You are currently viewing Activități organizate în avans, pentru marcarea Zilei Bibliotecarului din România

Activități organizate în avans, pentru marcarea Zilei Bibliotecarului din România

Începând cu anul 1995, la iniţiativa UNESCO, în întreaga lume se marchează în data de 23 aprilie Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor. Plecând de la premisa că lectura şi cartea nu pot fi gândite în afara bibliotecilor şi a bibliotecarilor, în 1998, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi a Bibliotecilor Publice din România a adăugat la Ziua Mondială a Cărţii şi a Drepturilor de Autor din 23 aprilie și Ziua Bibliotecarului din România. Sărbătoarea cărții și a celor care o „slujesc” a fost marcată, astăzi, în avans, la Biblioteca Națională a României, cu lansarea unui Tratat de Biblioteconomie, o veritabilă „biblie”, pentru cei care activează în domeniu, după cum precizează Agnes Erich, directorul Bibliotecii Județene „Ion Heliade Rădulescu”, din Târgoviște.

Ar putea fi o imagine cu 6 persoane

„ZIUA BIBLIOTECARULUI DIN ROMÂNIA, sărbătorită în avans la Biblioteca Națională a României. Și nici că se putea mai bine decât prin lansarea unei lucrări de specialitate, o ”biblie” a domeniului nostru de activitate, TRATATUL DE BIBLIOTECONOMIE. O lucrare aflată la cea de-a doua ediție, în 5 volume, avându-l ca și coordonator pe dl. prof. univ. dr. Mircea Regneală.
Ne mândrim ca breaslă, că am reușit să oferim profesioniștilor domeniului un astfel de instrument de referință care, bineînțeles, poate fi îmbunătățit și actualizat de generațiile următoare”, precizează Agnes Erich.

Și pe plan local, Biblioteca Județeană „I.H. Rădulescu” Dâmbovița a organizat, astăzi, un amplu program dedicat Zilei Bibliotecarului din România. Printre activitățile pregătite acestuia s-au numărat lansarea de carte a lui Victor Petrescu – „Târgoviște – vatră de spiritualitate creștină a românilor”, vernisajul expoziției „Carte bibliofilă din colecțiile bibliotecii județene” și conferința pe tema incluziunii sociale „Toți suntem egali”.

AUTOR: F.S.