Liderul PNL, Nicolae Ciucă, le-a transmis marţi liberalilor din Iaşi că actuala coaliţie cu PSD este singura formulă matematică ce putea să funcţioneze şi că lucrează foarte bine cu liderii partidelor care o formează.
„Coaliţia cu PSD este singura formulă matematică, inclusiv pe cifrele parlamentare, care putea să funcționeze. Singura. Toată lumea ne reproșează chestiunea aceasta, este posibil să ni se reproşeze și mai târziu lucrul acesta, dar eu am convingerea personală că a fost singura opţiune pe care o aveam şi nici în momentul de faţă nu se întrevede o altă formulă de guvernare si asigurare a stabilităţii politice în țară.
Lucrez foarte bine cu liderii celor două partide, lucrăm foarte bine în ceea ce înseamnă asumarea obiectivelor”, a spus preşedintele PNL, potrivit News.ro.
Nicolae Ciucă s-a referit şi la competiția electorală, în perspectiva alegerilor din 2024, cerându-le liberalilor să o „mențină, dar în liniile de comportament”:
„V-aş ruga un singur lucru – menţineţi competiţia, dar în liniile noastre de comportament şi răspuns. (…) Atât vă cer – competiţia să fie una a faptelor şi a ceea ce reuşim să facem. Să ne vorbim de rău, să ne jignim, poate să o facă oricine, e simplu. Să faci lucruri este mai greu”.
Editor: I.F.A.














