You are currently viewing Cele mai aşteptate titluri pe Netflix în luna mai

Cele mai aşteptate titluri pe Netflix în luna mai

Cele mai aşteptate titluri pe Netflix în luna mai sunt: „Queen Charlotte: A Bridgerton story”, un prolog al universului Bridgerton, centrat pe ascensiunea reginei Charlotte către faimă şi putere; „The Mother”, un film cu Jennifer Lopez în rolul unei asasine care, după ani de zile petrecuţi în ascunzătoare, se întoarce pentru a-şi salva fiica pe care nu a putut-o creşte; „FUBAR”, primul serial din viaţa de actor a lui Arnold Schwarzenegger, o producţie care abordează dinamica familială universală în contextul misiunilor cu spioni şi al acţiunii palpitante, pline de umor.

Pe lângă acestea, vor fi şi: „The Tailor”, un nou serial turcesc ce spune povestea unui tânăr şi celebru croitor care descoperă odată cu moartea bunicului său noi secrete îi dau viaţa peste cap; „Queen Cleopatra”, un documentar despre lupta ultimului faraon al Egiptului pentru a-şi proteja tronul, familia şi moştenirea; „Metronom”, o nouă producţie românească care va veni pe Netflix, unde în anii ’70, o fată merge la o petrecere pentru a asculta o emisiune radio interzisă şi descoperă libertatea sexuală, dar totul devine un coşmar dictatorial.

Editor: I.F.A.