You are currently viewing Sală de sport de peste 7 milioane de lei inaugurată, astăzi, la Vulcana Pandele

Sală de sport de peste 7 milioane de lei inaugurată, astăzi, la Vulcana Pandele

O nouă sală de sport modernă a fost inaugurată în județul Dâmbovița, chiar de Ziua Tineretului. Obiectivul este situat în comuna Vulcana Pandele și a fost realizat cu finanțare de la Compania Națională de Investiții.

Ar putea fi o imagine cu 14 persoane, persoane jucând fotbal şi persoane jucând fotbal

„Cea mai potrivită zi pentru inaugurarea sălii de sport din comuna Vulcana Pandele! Astăzi, când sărbătorim Ziua Națională a Tineretului, la invitația domnului primar, am participat la inaugurarea sălii de sport din comună, o investiție de peste 7.000.000 de lei realizată prin Compania Națională de Investiții.
Pe lângă faptul că practicarea unui sport ne ajută pe toți să avem o viață sănătoasă, sportul este într-o mare măsură despre echipă și fair play, precum și despre creșterea încrederii de sine. Totodată, sala de sport inaugurată astăzi va fi de un real ajutor și în perspectiva orelor de educație fizică ale elevilor din Vulcana Pandele.
Felicitări tuturor pentru această investiție!”, transmite președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, prezent la inaugurare.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane şi text care spune „VULCANA PANDELE 02.05.2023”

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane

AUTOR: F.S.