Situație tot mai complicată pentru Chindia Târgoviște în Superligă! Șansele ca dâmbovițenii să rămână și sezonul următor pe prima scenă a fotbalului românesc scad de la o etapă la alta.
În această seară, într-un duel de totul sau nimic, Chindia a capotat în disputa cu Petrolul Ploiești, într-un joc ce a contat pentru etapa a 7-a a play-out-ului. În erorilor făcute de portarul Căbuz și de arbitri, târgoviștenii s-au văzut învinși de Petrolul Ploiești, cu 2-1, după ce la pauză, elevii lui Toni Petrea conduceau cu 1-0.
În disputa cu Petrolul, Chindia a început perfect: în minutul 5 a deschis scorul prin Popadiuc, iar peste alte nouă minute a avut șansa de a dubla avantajul prin Popa, dar Doua a scos de pe linia porții. În schimb, repriza secundă s-a dovedit un adevărat fiasco pentru târgovișteni.
După ce Corinus, pentru început a trimis mingea în transversală, iar apoi, a expediat balonul milimetric pe lângă poarta lui Vâlceanu a început calvarul pentru dâmbovițeni. Nou-intratul Diamonde a restabilit egalitatea după o gafă al lui Căbuz, după ce mingea la izbit în obraz.
La scurt timp după reușita prahovenilor, Chindia a marcat prin Dani Popa, dar golul său a fost anulat de arbitru, din cabina VAR, pe motiv de ofside, care s-a dovedit a fi unul mai mult inexistent. După reușita anulată, Petrolul a prins aripi, iar Irobiso a lovit bara porții lui Căbuz, după o centrare venită de al Budescu.
Cu 13 minute înainte de final, Petrolul dă lovitura și marchează pentru 2-1, prin Gicu Grozav, printr-un șut din marginea careului. Disputa ce încheie cu Chindia în genunchi, dar și cu șanse tot mai mici pentru târgovișteni de a evita retrogradarea.
Momentan, Chindia ocupă locul 7 în play-out, cu 22 de puncte. În ultimele două jocuri din campionat, târgoviștenii vor mai înfrunta pe Universitatea Cluj și pe FC Voluntari.
M.I.














