Aproape 1 milion de copii din România au sau au avut experiența plecării unuia dintre părinți în străinătate, pe parcursul copilăriei. Iar aceasta este doar una dintre cifrele triste ale unui studiu prezentat, ieri, în cadrul conferinței organizate de Salvați Copiii, la care a participat și directorul Direcției de Asistență Socială Târgoviște, Marcela Iordache.

„SONDAJ NAȚIONAL: 1 din 4 copii români au sau au avut măcar un părinte plecat la muncă în străinătate; mama a fost plecată, în medie, 3,2 ani din cei 4,5 în care copilul s-a confruntat cu migrația mamei; 58% dintre mamele plecate se întorc în țară o dată pe an • Peste jumătate de milion de copii (536.000) au avut cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, în ultimul an; • 61,5% dintre copiii ai căror părinți au fost vreodată plecați în străinătate au sau au avut doar tatăl plecat (aproximativ 587.000 de copii), 20,4% au sau au avut doar mama plecată (aproximativ 194.000 de copii), iar 18,1% au avut plecați ambii părinți (aproximativ 173.000 de copii); • 57% dintre copiii intervievați declară că fie n-au fost întrebați de părinți dacă sunt de acord cu plecarea în străinătate, fie nu au fost de acord cu plecarea; • 20% dintre adolescenții (15-17 ani) care au un părinte plecat la muncă în străinătate (unul din cinci) vorbește cu el o dată pe săptămână sau mai rar; • Italia (21%), Spania (17%) și Austria (12%) sunt primele trei destinații de migrație pentru muncă în cazul femeilor; în cazul bărbaților, acestea sunt Germania (24%), Italia (22%) și Marea Britanie (14%)”, sunt cifrele triste prezentate de Marcela Iordache, directorul Direcției de Asistență Socială Târgoviște, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.














