You are currently viewing 10 Mai – data care marchează trei evenimente cruciale, în istoria Românilor

10 Mai – data care marchează trei evenimente cruciale, în istoria Românilor

Interzisă atât de naziști cât și de comuniști, data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.

Potrivit publicației Historia, Ziua Regalităţii, a fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947, când au venit comuniştii la putere. În timpul regimului comunist, sărbătoarea de 10 Mai a fost ştearsă din memoria colectivă, iar când se vorbea despre independenţă se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai. Astăzi, 10 Mai este Ziua Regelui, fiind sărbătorită în primul rând de familia regală, iar, printr-un proiect adoptat în 2015, de Camera Deputaţilor, este şi zi de sărbătoare naţională.

Prima semnificaţie a zilei de 10 Mai este legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în anul 1866. Pe 8 mai, Majestatea Sa ajungea cu vaporul la Turnu Severin, iar pe 10 Mai 1866 intra în Bucureşti. Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istoria noastră. Este și perioada în care 10 Mai intră în conştiinţa românilor drept Ziua Naţională şi Ziua Dinastiei.

Unul din cele mai importante moment ale domniei lui Carol a fost obţinerea Independenţei României faţă de Imperiul Otoman, act care i-a adus un prestigiu uriaş. La data de 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul de Independenţă, sau Războiul ruso-turc din perioada 1877-1878, a beneficiat de o contribuţia decisivă a trupelor române, comandate efectiv de Carol. Totodată, Congresul de la Berlin, din 1878, a consfinţit independenţa absolută a României faţă de Imperiul Otoman.

În contextul în care există încă anumite confuzii referitoare la data când a fost proclamată independenţa României, istoricul Manuel Stănescu, a făcut câteva clarificări, pentru Historia:

„E foarte adevărat că celebrele cuvinte ale lui Kogălniceanu au rost rostite la 9 mai (stil vechi). În aceeaşi zi cele două camere au votat, în unanimitate în Senat şi cu două abţineri în Camera Deputaţilor, «independenţa absolută a României». Apoi, brusc, amnezie în istoriografie, timp de decenii. În realitate, la 10 mai, guvernul, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, preşedintele Curţii de Casaţie, preşedintele Curţii de Conturi, reprezentanţii altor autorităţi şi delegaţii ale locuitorilor din Argeş şi Buzău au mers la Palat,felicitându-l pe Carol pentru a 11-a aniversare a urcării sale pe tron şi aclamându-l în noua calitate de suveran independent. Domnitorul a proclamat solemn independenţa. Acestea sunt faptele, care nu lasă loc de interpretări“.

De altfel, proclamarea Independenţei la 10 mai 1877 este argumentul principal pentru care unii istorici susţin şi astăzi că Ziua Naţională a României ar trebui să fie astăzi. Alţi istorici sunt mai puţin categorici, dar atrag atenţia că ziua trebuie marcată ca una dintre cele mai faste din istoria naţională. Şi asta pentru că, la 10 Mai 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar Principele Carol a fost încoronat rege al României. Ca zi naţională, 10 Mai era sărbătorită de toţi românii, care luau parte la celebra bătaie de flori de la şosea. Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a regelui Mihai din 1947.

AUTOR: F.S.