Îmi spunea cineva la un moment dat că oportunitățile sunt la îndemâna oricui și că depinde doar de noi dacă decidem să le privim astfel și, mai multe decât atât, dacă decidem să profităm de ele. Recunosc, de dragul articolului am cosmetizat puțin – sau definitiv, fraza, căci bunicul meu nu făcuse prea multă școală, însă cele patru clase îi fuseseră suficiente să învețe bunele maniere, respectul, adunarea și scăderea, vorba dulce și alte câteva lucruri pe care, de fiecare dată când avea ocazia, mi le povestea cu mare încântare și nostalgie.

Bunicul meu mi-a spus într-una dintre zile așa: „Taică, dacă ești curajos și mergi la gară, trenuri vin și pleacă în toate direcțiile, da’ mai și contează dacă doar te uiți la ele sau dacă chiar te urci într-unu’. Și mai depinde și în care te urci.” – ..iar eu știam că bunicul nu îmi vorbea, de fapt, despre trenuri, și cumva a rămas ceva al nostru, ca o vorba secretă, de care ne foloseam din când în când, amuzând-o teribil pe bunica.

Anii au trecut, iar bunicul nu mai este aici să mă alinte cu vorbele lui înțelepte, însă cele pe care mi le-a spus de-a lungul anilor au rămas cu mine, ghidându-mă și înfrumusețându-mi viața la fiecare pas. Odată cu trecerea timpului am considerat de cuviință să aplic sfatul ascuns al bunicului în funcție de nevoile și de experiențe mele ..și tare m-am amuzat când, pe marginea patului, vorbeam cu voce tare: „Vezi tu, tataie, eu așteptam trenul în aeroport și d-aia nu venea!”

Împiedicându-mă de tot felul de nemulțumiri mi-am dat seama ce voia să îmi spună bunicul meu și cât de aprig încercase să mă pregătească pentru viață. Regretul meu este că târziu am realizat tâlcul anumitor sfaturi, trezindu-mă dintr-un somn profund abia acum puțină vreme. Oportunitățile nu așteaptă și nu vin atunci când ne simțim pregătiți, ci atunci când consideră Universul că avem nevoie de ele. Experiențele inedite, călătoriile spirituale, nu vin după un program bine stabilit într-o agendă. Frica de a nu accepta schimbarea, părăsirea zonei de confort, teama de eșec, toate ne plasează într-o gară părăsită.

Da, trenurile vin și pleacă din și în toate direcțiile, căci noi suntem responsabili de itinerariul lor, iar urcarea și coborârea în și din ele este, de asemenea responsabilitatea noastră. Bunicul avea dreptate, iar lecția neprețuită pe care mi-a predat-o acum mulți ani a căpătat sens abia când, adult fiind, am realizat că oamenii din jurul nostru, fricile și prejudecățile, sunt doar scuze de care ne folosim fără să înțelegem că, de fapt, în trenul pe care îl simți potrivit ție te urci, de multe ori, din mers și chiar și fără bilet.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.