La data de 14 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.
Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că o tânără de 21 de ani, din Pucioasa, în timp ce ar fi condus o motocicletă pe DN 71, în localitatea Priboiu, ar fi intrat în coliziune cu o altă motocicletă condusă de un tânăr în vâstă de 20 de ani. Ulterior, tânărul ar fi fost proiectat pe sensul opus într-un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Găești.
În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă a tinerei, aceasta fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
IPJ DÂMBOVIȚA