Profesorii vor organiza o grevă de avertisment miercuri, între orele 11.00 și 13.00, iar sindicatele din educație anunță că decizia este ca din 22 mai să aibă loc și o grevă generală în unitățile de învățământ unde există membri de sindicat, nemulțumirile vizând în special salariile cadrelor didactice.
Reprezentanții federațiilor din educație – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” – au susținut marți o conferință de presă în care au anunțat deciziile luate.
Liderii sindicali spun că este prima grevă generală care se declanşează la final de an şcolar, astfel că examenele naţionale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – „ar putea fi bulversate”:
„Nu uitați, este prima grevă generală la final de an școlar. Au existat doar două greve generale – în 2000, în iarnă, și în 2005 (…). Nemulțumirea a ajuns la extrem. Dragi colegi, dacă v-ați săturat să fiți umiliți, protestați! Fiți adevărate modele pentru copiii noștri, să lupte pentru drepturile lor”.
Și cadrele didactice din universități se alătură grevei din 22 mai, conform liderului Alma Mater, Anton Hadăr:
Federația noastră, chiar dacă are un procentaj mai mic de doar 40 la sută% care va fi îmbunătățit până la sfârșitul săptămânii, când vom finaliza referendumul, va putea să participe la protest. Cei care au semnat pentru grevă participă la grevă. Avem procentaj de peste 85% în unele universități, după cum avem procentaje foarte mici în unele universități, acolo unde adeziune este mică”.
Editor: I.F.A.