You are currently viewing Nicolae Ciucă își va depune mandatul de premier în 26 mai

Nicolae Ciucă își va depune mandatul de premier în 26 mai

Premierul Nicolae Ciucă îşi va depune mandatul pe 26 mai, au precizat surse politice, potrivit News.ro.  PSD şi PNL vor decide azi ce ministere vor fi comasate, o şedinţă a coaliţiei de guvernare urmând să aibă loc miercuri.

Liderul PNL nu vrea să preia ministerul Apărării în noul Executiv condus de Marcel Ciolacu, dar se gândeşte la varianta funcţiei de vicepremier, au declarat aceleași surse politice.

O şedinţă a coaliţiei va avea loc miercuri, după ce liderii celor două formaţiuni vor lua mandatul de la partide pentru negocierea rotativei guvernamentale.

Ciucă le-a propus liderilor din teritoriu schimbarea protocolului astfel încât liberalii să obțină în schimbul ministerului Transporturilor (minister mult râvnit de PSD pentru Sorin Grindeanu) menținerea Fondurilor Europene, a Justiției, dar și preluarea Finanțelor și a secretariatului General al Guvenrului.

Potrivit surselor HotNews.ro, Ciucă ar fi sugerat că ar putea obține sprijinul PSD pentru preluarea unui nou portofoliu fie Mediul fie Agricultura.

Editor: I.F.A.