Investiții importante pentru comunitatea locală au fost finalizate, sau sunt în curs de realizare, în comuna Ulmi. Primarul, Bogdan Tița face o trecere succintă în revistă a acestora, pentru a informa localnicii în privința stadiului proiectelor de interes.

Astfel, în această perioadă, în satul Ulmi se lucrează la:
✅ Construire Sală de sport în curtea Școlii Ulmi
✅ Amenajare șanțuri betonate și lățire a străzilor Fermierilor și Izlazului
✅ Modernizare și reabilitare a sistemului de iluminat public de pe toate străzile din Ulmi, prin montarea de lămpi cu led și panouri fotovoltaice care vor produce necesarul de energie electrică pentru tot consumul.
În perioada următoare vom demara lucrările la proiectele de:
✅ modernizare în vederea creșterii eficienței energetice la dispensarul medical
✅ reabilitare în vederea creșterii eficienței energetice la Școala din satul Ulmi.
Totodată, va fi extins sistemul de iluminat public pe DE 408.
Se lucrează la proiectul pentru asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, proiect prin care se vor inființa stații de autobuz moderne și inteligente și două stații de încărcare pentru autovehicule electrice.
Tot în perioada următoare vor începe lucrările pentru modernizarea rețelei de apă în satul Ulmi, proiect finanțat prin POIM, informează primarul comunei dâmbovițene, Bogdan Tița.

AUTOR: F.S














