Trei fotbaliști dâmbovițeni au șansa de aevolua cu echipele lor în finala Cupei României Betano. Miercuri seara, de la ora 20.30, pe stadionul „Municipal” sin Sibiu se va consuma ultimul act al competiției Ko, unde vor fi angrenate Sepsi Sfântu Gheorghe și Universitatea Cluj.
Jucătorii dâmbovițeni care vor fi angrenați în acest joc sunt Mihai Bălașa, Cosmin Matei (ambii Sepsi Sfântu Gheorghe) și Denis Ispas (Universitatea Cluj).
Cupa României Betano s-a desfășurat începând din acest sezon într-un nou format prin care Federația Română de Fotbal a vrut să atragă mai mult interes din partea iubitorilor „sportului rege”. Pe lângă noul format au existat și alte premiere.
Finala dintre Sepsi și ”U” Cluj este prima în care se înfruntă două echipe din Ardeal. Cupa României Betano se apropie de finalul ediției cu numărul 85, însă din sezonul inaugural (1933-1934) și până în prezent, niciodată nu s-au înfruntat în ultimul act două echipe din zona Ardealului.
M.I.