You are currently viewing Pasajul Olteniței se deschide sâmbătă, 27 mai

Pasajul Olteniței se deschide sâmbătă, 27 mai

Pasajul Olteniței va fi deschis circulației începând de sâmbătă, 27 mai, a transmis Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.

Este un moment mult așteptat de toți cei care locuiesc în zonă, dar și de cei care tranzitează Centura Capitalei.
Acest pasaj va fluidiza circulația și va atenua ambuteiajele rutiere în zona de sud a Bucureștiului„, a spus ministrul Transporturilor.

Odată cu darea în trafic a pasajului Olteniței – Popești-Leordeni, se vor da în trafic și 3,6 km din Centura București lărgită la 4 benzi + 1,6 km modernizați din DN4. Mai mult, continuăm dezvoltarea infrastructurii rutiere și îmbunătățirea conectivității cu o gândire integrată a lucrărilor de la Pasajul Olteniței – Popești-Leordeni, prin demararea unui proiect de lărgire a DN4 la 4 benzi, în colaborare cu Consiliul Județean Ilfov, prin domnul președinte Hubert Thuma și cu Primăria orașului Popești-Leordeni, prin domnul primar Petre Iacob și domnul viceprimar George Adrian Ștefănescu„, a anunțat și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu.

Este vorba de proiectul pentru modernizarea DN4 (șoseaua Olteniție) la 4 benzi, pe sectorul de drum ce traversează orașul Popești-Leordeni, cuprins între Danubiana și intrarea în București, pentru care a fost semnat Acordul de Parteneriat zilele trecute între CNAIR și Primăria orașului Popești-Leordeni.

Editor: I.F.A.