Liderii PNL s-au întâlnit aseară cu președintele Klaus Iohannis, în contextul în care Nicolae Ciucă intenționează să-și depună vineri mandatul, pentru ca funcția de prim-ministru să fie preluată de liderul PSD, Marcel Ciolacu. Senatorul de Dâmbovița, Virgil Guran, spune că în cadrul întâlnirii președintele țării a subliniat nevoia de stabilitate și dorința de a se rezolva problemele cu cadrele didactice.
„Au discutat despre realizarea rotativei în termenii și condițiile stabilite, fără să existe planuri, pentru că sunt probleme. Domnul președinte a ridicat problema educației. Deci lucruri firești pentru a se intra într-o normalitate (…) Președintele dorește să existe stabilitate în continuare și să se rezolve problema din educație cu cadrele didactice”, a declarat președintele PNL Dâmbovița, Virgil Guran, la Antena3 CNN Dâmbovița.
Cu toate acestea, în prima reacție făcută publică astăzi, la greva cadrelor didactice, președintele țării nu a avut cea mai împăciuitoare abordare, care să lase speranța unei soluționări rapide a situației.
„Sindicatele trebuie sa vada ca o negociere se intampla in asa fel incat partile se intalnesc undeva la mijloc. E greu de imaginat ca toate solicitarile vor fi satisfacute de azi pe maine, dar chestiunea ramane in atentia coalitiei si exista aceasta promisiune ferma de a lucra pe legea salarizarii unice care sigur ca va veni cu solutii pozitive si pentru angajatii din educatie. Asta despre greva”, a declarat Iohannis.
Asta în contextul în care Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu a declarat că nu este exclusă o prelungire a grevei pe mai multe săptămâni, dacă Guvernul vine cu propuneri ca cele de până acum.
ADVERTISING