You are currently viewing Greva din educație merge mai departe. Școlile dâmbovițene rămân închise și mâine

Greva din educație merge mai departe. Școlile dâmbovițene rămân închise și mâine

Peste 10.000 de cadre didactice, printre care și sindicaliști dâmbovițeni, au protestat, astăzi, în centrul Capitalei, inițial în Piața Victoriei, de unde au mers în marș până la Parlament, în cea de a patra zi a grevei generale. Din fața Guvernului, liderii sindicali au anunțat că resping oferta Executivului, pe care o consideră jignitoare, spunând că profesorii nu au nevoie de vouchere, ci de salarii decente, astfel că greva generală continuă, la fel și protestele în stradă. Ei vorbesc și despre pericolul modificării calendarului examenelor naționale.

LIVE Profesorii continuă greva generală și protestele în stradă: „Oferta  Guvernului, jignitoare. E o acțiune pentru demnitate, nu acceptăm umilința”  / Peste 10.000 de profesori, în marș de protest pe Calea Victoriei,

Reprezentanții profesorilor au fost invitați la o nouă rundă de negocieri, începând cu ora 16, la Palatul Victoria. Premierul Ciucă și viitorul premier Ciolacu nu au discutat până acum cu profesorii și se pare că nici acum nu vor fi prezenți la întâlnire.

Greva din învățământ ajunge mâine la o săptămână de școală, iar părinții sunt tot mai îngrijorați de modul în care se va încheia acest an școlar, mai ales pentru elevii din clasele terminale. În județul Dâmbovița sunt unități în care cadrele didactice care nu se află în grevă, sau care s-au retras ulterior începerii protestelor, încă mai susțin ore, dar vorbim despre mai puțin de 50% dintre profesori, astfel că încheierea situației școlare este sub semnul întrebării.

AUTOR: F.S