You are currently viewing Irina Begu și Sorana Cîrstea, capi de serie la Roland Garros

Irina Begu și Sorana Cîrstea, capi de serie la Roland Garros

Tenisul românesc va avea patru reprezentante pe tabloul principal de la Roland Garros, cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului. Organizatorii au stabilit capii de serie la turneul din Paris, iar Irina Begu și Sorana Cîrstea vor beneficia de acest statut.

În absența Simonei Halep, campioană la Roland Garros în 2018, România le va avea pe tabloul principal al turneului francez pe Irina Begu, Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Patricia Țig. Datorită ultimelor performanțe din circuit, Irina Begu și Sorana Cîrstea vor fi capi de serie la Roland Garros și vor beneficia de un traseu mai ușor, cel puțin până în turul 3.

Câștigătoare la Reus, dar și cu performanțe excelente la Indian Wells și Miami, Sorana Cîrstea a urcat în ierarhie chiar înainte de al doilea turneu de Grand Slam al anului și va fi favorită 31 la ridicarea trofeului. Cea mai bună performanță a sportivei din Târgoviște la Roland Garros a fost sfertul de finală atins în 2009.

Principala favorită a competiției este Iga Swiatek, liderul mondial și campioana en-titre. Aryna Sabalenka este cotată cu șansa a doua, în timp ce Jessica Pegula este al treilea cap de serie la Roland Garros.

AUTOR: F.S.