Dinamica ultimelor luni și-a lăsat o puternică amprentă asupra felului meu de a gândi, de a mă comporta și de a gestiona anumite situații. Emoțiile mi-au fost amorsate mai intens și mai diferit decât în oricare altă perioadă din viața mea, iar voi ați fost, de-a lungul timpului, martorii unor schimbări drastice, astfel că este necesar doar să vă aplecați ochii spre articolele precedente, și nu doar să mă credeți pe cuvânt.

Revin la un articol redactat în urmă cu câteva săptămâni, articol ce avea ca subiect terapia prin cuvinte. Vă vorbeam atunci despre însemnătatea pe care mărturisirile mele scrise o au, despre cum fiecare rând așternut pe hârtie a făcut parte din mine, din ceea ce sunt și din ceea ce vreau să devin, despre dorința mea de a rămâne transparentă, verticală și demnă, despre cum vă privesc, ca pe un jurnal virtual în care redactez cu conștiinciozitate, despre credințele mele, despre principiile mele, despre felul în care văd lumea. Întâlnirea cu un om necunoscut căruia să îi încredințezi chiar și cele mai ascunse gânduri ale tale nu este una ușoară – și cu siguranță nu este una lipsită de un puternic impact sentimental. Întâlnirea cu mai mulți oameni în fața cărora să mărturisești idei atât de personale este cu atât mai dificilă.

Încheiam anul trecut cu unul dintre articolele seriei “Concluzii ale unui eu interior întârziat” și împărțeam tot atunci cele doisprezece constatări, în funcție de lunile calendaristice. Ieri căutam ceva anume și, din întâmplare, am dat de respectivul articol, iar ochii mi-au fugit la luna pe care, cu pași grăbiți, ne pregătim să o lăsăm în urmă.

*Mai

Oare cum este mai rău? Să îți fie teamă de moarte sau să îți fie frică să trăiești?

Atunci când mă gândesc la cât de multe lucruri îmi lipsesc din cauza fricii îmi vine să urlu, să plâng și să îmi vărs nenorocirea asupra tuturor lucrurilor care mă înconjoară. Sunt atât de furioasă pe mine. Sunt cât se poate de lașă în anumite privințe. Cum pot fi oamenii curajoși și temători în același timp? Ei bine, tocmai din această cauză: pentru că sunt oameni.

Și așa cum spuneam.. dinamica ultimelor luni și-a lăsat o puternică amprentă asupra felului meu de a gândi, de a mă comporta și de a gestiona anumite situații, iar emoțiile mi-au fost amorsate mai intens și mai diferit decât în oricare altă perioadă din viața mea. Mi-am dat seama cât de bine înrădăcinată în mine este teama de moarte, dar și cât de atent păstrez înmagazinată frica de a trăi. Am acceptat și am decis ca măcar pe una dintre ele să o elimin, dar parcă merg mână în mână, iar eu nu mai răzbesc. În orice caz, promit să vă țin la curent.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este master al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște