Vești bune pentru sistemul de învățământ din Găești. La ediția din 2023 a competiției naționale ”Școală Europeană”, Colegiul Național ”Vladimir Streinu” a fost declarat câștigător. Aceasta este prima unitate școlară din orașul dâmbovițean care a câștigat această distincție.
Celelalte unități de învățământ dâmbovițene care au câștigat această recunoaștere sunt: Liceul Tehnologic Petrol Moreni, Școala Gimnazială nr. 4 „Elena Donici-Cantacuzino” Pucioasa, Școala Gimnazială „Coresi” Târgoviște, Grădinița cu program prelungit nr. 1 Târgoviște, Colegiul Național „Constantin Carabella” Târgoviște, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Târgoviște.
Aflată la a 18-a ediție, cu o întrerupere de 2 ani cauzată de pandemia de Covid 19, competiția națională „Școală Europeană” este una dintre inițiativele Ministerului Educației, recunoscută de instituțiile europene ca un exemplu de bună practică, prin care instituțiile guvernamentale naționale sprijină instituțiile europene pentru punerea în practică și dezvoltarea politicilor europene din domeniu.
Certificarea școlii cu titlul «Școală Europeană» îi conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care le face pentru menținerea titlului obținut, determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide, promovând valorile naționale și europene și contribuind la creșterea mobilității internaționale și a schimbului intercultural.
AUTOR: F.S.