You are currently viewing Un banal prânz în oraș, în familie, devenit subiect în presa națională

Un banal prânz în oraș, în familie, devenit subiect în presa națională

Într-o țară în care se întâmplă atâtea lucruri de interes pentru opinia pubică, e greu de înțeles cum o parte a presei alege să transforme în știri lucruri banale și care țin mai mult de viața personală, ce-i drept a unor persoane publice, dar care au totuși dreptul la intimitate. Un banal prânz, luat sâmbătă, în oraș, a ajuns subiect în media națională, pentru simplul motiv că într-un restaurant s-au întâmplat să se întâlnească mai multe figuri publice, care habar n-aveau că trebuie să renunțe la banalele reguli de curtoazie, atunci când se întâlnesc cu persoane considerate „non grata”.

Cum a ajuns o masă în oraș cu nașul său să-l aducă în atența opiniei publice, mai mult decât analizele pe care le publică constant cu privire la dezastrul de pe piața energiei, povestește deputatul de Dâmbovița, Radu Popa, pe pagina sa de socializare.

Dacă știam câtă atenție primește un prânz cu soția si cu nașul meu, cred că o invitam mai des pe Antoaneta in oraș.
Acum, într-un registru serios, povestea adevărata este următoarea: soției mele îi place să gătească și, de aceea, weekendurile le petrecem de obicei cu prietenii, acasă. Sâmbăta asta, nașul nostru, prof. Vasile Dâncu a fost în București si a avut câteva ore libere la prânz. Așa că am profitat de o companie plăcută si l’am invitat în oras. În restaurantul la care am mers se întâmplau să mai fie, printre multi altii, la mese învecinate, alți doi parlamentari-un deputat de la PSD si unul de la PNL-un celebru jurnalist si gen. Florian Coldea cu soția, care erau deja acolo când noi am ajuns.
Toti eram la mese separate dar când am intrat, prof. Dâncu a mers să salute familia Coldea și, pentru câteva minute, a rămas la masa dumnealor. După ce s-a întors la masa noastră comentariile “de la distanță” au continuat și cum mesele restaurantului erau relativ apropiate, după un timp ne’am strâns toți la aceiași masă. Pe la masa noastră au trecut, pe rând, deputatul PNL, apoi jurnalistul, apoi deputatul PSD. La final, noi doi am plecat cu prof. Dâncu iar fam. Coldea a rămas în restaurant, la fel cum au făcut și deputatul PSD și jurnalistul de care v’am scris mai sus. Afară, la ieșire, în fata restaurantului, ne’am intersectat cu senatorul Claudiu Tarziu, pe care l’am salutat si ne’am continuat drumul.
Asta e povestea neromanțată. Restul e cancan…
Ps. Mâncarea de la restaurant a fost excelentă, mai mergem. Și vă povestesc”, scrie politicianul, pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F.S.