Astăzi a fost rândul comunității din Crevedia să celebreze Ziua Comunei. Pentru a marca acest eveniment, administrația locală a organizat un spectacol, care a adus pe scena amplasată pe Stadionul central, nume cunoscute ale muzicii românești. Deși a fost o vreme capricioasă, oamenii s-au bucurat de muzică bună într-o adevărată atmosferă de sărbătoare. Alături de localnici au fost și autoritățile județene și parlamentari de Dâmbovița. Președintele Consiliului Județean, Corneliu Ștefan a avut și o veste bună, pentru cei adunați la petrecere.
„Pe lângă celelalte proiecte la care lucrăm în această perioadă pentru comună, datorită proiectului Consiliului Județean Dâmbovița de 65.000.000 de lei, investiție ce vizează dotarea a 60 de școli din 52 de localități cu materiale didactice și echipamente digitale, în parteneriat cu primarul Petre Florin și consilierii locali, am reușit să prindem și Școala Gimnazială Crevedia, care va beneficia de investiții de peste 1.185.000 lei.
Vom achiziționa:
📍 echipamente și mobiler pentru laboratorul de informatică, de biologie, pentru cabinetul de asistență psihopedagogică, dar și pentru sălile de clasă;
📍 laptopuri, pc-uri all in one, table interactive și inteligente, scaune, pupitre, dulapuri individuale pentru copii, dotări care vor transforma sălile de clasă, precum și modul în care vor fi susținute orele de curs.
Încă o dată, de ziua comunei Crevedia, La Mulți Ani tuturor locuitorilor, multă sănătate, liniște în case și spor în tot ceea ce și-au propus”, urează președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
AUTOR: F.S.